Școala bulgară
Școala bulgară, GL-IV-m-B-03145, 1858
Str. Nicolae Bălcescu nr. 33
În 1858 se înfiinţa la Galaţi, în curtea bisericii bulgare „Sf. Pantelimon”, sub conducerea arhimandritului Maxim Raicovici, şcoala bulgară care a funcționat cu intermintențe. A fost redeschisă în 1869 și a funcţionat până în 1874. Între anii 1871-1872, poetul Hristo Botev a locuit la Galaţi în localul şcolii bulgare din oraş, fiind găzduit de către prietenul său Veliciko Popov, care era învăţător la această instituţie de învăţământ. Pe strada Nicolae Bălcescu la numărul 33, unde a fost localul şcolii bulgare, se mai păstrează încă o placă de marmură care menţionează în limbile română şi bulgară că aici a locuit între anii 1871-1872, marele poet revoluţionar bulgar Hristo Botev, născut în 1848 și decedat în 1876.
Clădirea, cu un singur etaj, avea patru încăperi, un vestibul și un portic închis cu glasvand. Se păstrează forma exterioară originală. Imobilul are zidărie din cărămidă, fundații de piatră, acoperiș în patru pante și învelitoare de tablă. A fost redeschisă în 1921, la iniţiativa Epitropiei bulgare, cu două clase: clasa I cu un număr de 12 elevi, iar clasa a II-a cu doar 5 elevi. În 1954, şcoala a fost desfiinţată. În anul 1963, în interior au fost făcute modificări și amenajat un muzeu comemorativ.