Galați, județul Covurlui

Galați

În secolul al XIX-lea, orașul Galați era format din două cartiere diferite, clar delimitate din perspectivă geografică și urbană: orașul de sus și cel de jos. Primul plan de sistematizare a fost întocmit din ordinul pârcalabului de Covurlui, Costache Negri, la începutul anilor 1850, iar în aceeași perioadă au fost elaborate mai multe reglementări privind regimul construcțiilor. Galațiul, ca port la Dunăre și oraș comercial cu un relevant potențial economic, a atras, gradual, un procent semnificativ de etnici străini, în special evrei, greci, armeni, turci, bulgari, lipoveni. Acestora li s-au alăturat mai târziu și alte alte grupuri etnice precum, italieni, germani, francezi, care în colaborare cu statul român au dezvoltat proiecte publice, lucrări de sistematizare urbană, stradală şi feroviară. Oraşul Galaţi este deţinătorul unui tip de patrimoniu relevant din perspectiva multietnicităţii şi a multiculturalităţii, reunind monumente reprezentative pentru diverse comunităţi etnice, clădiri publice şi particulare şcoli, spitale, case, hoteluri, precum şi lăcaşuri de cult, majoritatea fiind construite începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în perioada interbelică.