Iosif (Joseph) B. Brociner (1846-1918)

Iosif (Joseph) B. Brociner (1846-1918)

Născut în 1846 la Iași, Iosif (Joseph) B. Brociner s-a remarcat, alături de frații săi Marco, Andrei, Mauricio, ca reprezentant al comunității evreiești din România. Frații Brociner proveneau dintr-o familie cu origini în Galiția și Moldova, înrudită cu numeroase personalități ale comunităților evreiești din Europa (rabinul Avraham David Brander, cunoscut ca Rabinul din Buczacz, Galiția). Tatăl lor, arendașul Idel Ber Brociner, era haskalist (susținător al ideilor Haskala, „Iluminismul evreiesc”), încurajându-și fiii să urmeze studii superioare.

Absolvent de drept la Iași, s-a stabilit la Galați în 1874 și a aparținut primei generații de evrei care a beneficiat de avantajele statului român modern. Istoric, scriitor și jurnalist, s-a implicat activ în viața comunității evreiești, între 1876-1878 fiind președintele acesteia și al „Comitetului Central al Reprezentanței Evreilor Pământeni”. A participat, ca președinte al comunității evreiești din Galați, în 1876, împreună cu dr. Leopold Stern, la conferința de la Paris a Alianței Israelite Universale. S-a ocupat de întreprinderi de căi ferate. În timpul Războiului pentru Independență (1877-1878), a susținut initiativa Epitropiei de a veni în ajutorul soldaților, colectând bani, dar a făcut parte și din comitetul responsabil cu întreținerea ambulanțelor necesare pe câmpul de luptă. S-a remarcat în eforturile de a obține încetățenirea evreilor din România. A organizat, în martie 1896, la Galați, prima conferință generală a reprezentanților comunităților evreiești din România.

Iosif B. Brociner a fost inițiatorul și primul președinte al Uniunii Comunităților Israelite din România, fondată în anul 1901, după cel de-al doilea congres al comunităților evreiești, desfășurat la Iași. În anul 1908 a întemeiat o Societate a Israeliților Români, al cărei obiectiv era diseminarea informațiilor despre istoria evreilor din România. Este autorul a numeroase lucrări privind istoria și drepturile evreilor din România, dintre care cea mai importantă și cunoscută este Chestiunea israeliților români până la 1848 (1910). A obținut Împământenirea evreilor în 1906. A fost un sionist convins, în favoarea reclădirii Statului Național Evreiesc. A fost francmason, inițiat într-o lojă franceză (Grand Orient de France) cu filiala în Galați (1868), ajungând până la gradul maxim 33. A trăit o vreme în Egipt și în Italia.