Casa Zafiratos
Casa Zafiratos, GL-II-m-B-03059, începutul secolului XX
Str. Mihai Bravu nr. 30A
Casa Zafiratos, concepută în stil neoclasic, se încadrează în categoria reședințelor de oraș ale familiilor burgheze de la debutul secolului XX. Accesul se realizează pe latura sudică, printr-o ușă marcată de o copertină tip scoică, într-un vestibul, apoi într-un hol central din care circulația este dirijată spre camerele de primire și spre un hol ce face legătura cu aripa de serviciu. Holul central, care dispune de un luminator, este decorat cu motive vegetale în relief. În unele camere se mai păstrează sobele originale, cu cahle de teracotă. Decorația exterioară, din stucatură, este concentrată la nivelul ancadramentelor ferestrelor. Pe latura vestică, orientată către stradă, se evidențiază frontonul și motivele vegetale și antropomorfe complexe, care marchează cele trei ferestre ale camerei centrale. Frontonul integrează în segmentul central inițiala familiei proprietare.
Imobilul a aparținut familiei latifundiare de etnie greacă Haralambie și Sofia Zafiratos, care deținea terenuri în județele Cahul, Covurlui și Tutova, dar și numeroase proprietăți imobiliare, printre care se distingeau casele din strada Mihai Bravu nr. 26, alături de magaziile de cereale din strada Cereș nr. 29 și Cheiului nr. 3.
În 1881, Cotidianul „Vocea Covurluiului” prezenta o reclamă la Fabrica de macaroane deținută de către Haralambie Z. Zafiratos, în care acesta afirma cu mândrie că fabrica a funcționat sub firma „Z. Zaphiratos”, „cu o specialitate în această ramură și experiență îndelungată de mai mult de 40 de ani”, alături de sublinierea utilizării, cel puțin la nivel declarativ, a celor mai avansate tehnologii de producție din domeniu ale perioadei, rezultând în prețuri mai mici raportat la importuri de aceeași calitate, ceea ce susține ipoteza că familia Zafiratos a demarat afacerile în orașul Galați înainte de anul 1841.