Casa Serfioti, 1867
Casa Serfioti, 1867
Str. Domnească nr. 52
Casa Serfioti a fost construită în stil neoclasic, cu parter și etaj, pe baza proiectului realizat de către Oscar Șwab, arhitectul Comisiei Europene a Dunării. Pe 7 iunie 1867, Primăria Galaţi a înregistrat cererea doctorului Serfioti de construire a unei case pe strada Domnească nr. 80 (în prezent nr. 52).
Un element inedit în ansamblu îl constituie balconul, dotat cu rozete traforate și susținut de atlanți reprezentați în versiunea feminină, alături de cele două nișe de la nivelul superior, în interiorul cărora sunt amplasate două statui feminine de tipologie clasică greco-romană. Frontoanele, frizele, acroterele, dar și riflajul proeminent al primului nivel completează stilistic edificiul.
Casa a fost vândută, în jurul anului 1898, avocatului N.N. Dariu. După naționalizare, aici şi-au desfăşurat activitatea Comitetul Judeţean de Cultură și Educație Socialistă și Starea Civilă, iar după 1990 a devenit sediul Partidului Democrat. Imobilul a fost revendicat în anul 2001 de către moștenitorii avocatului N.N. Dariu, retrocedat acestora și ulterior vândut.
Casa Serfioti nu este monument istoric, dar face parte din „Ansamblul Urban strada Domnească” (GL-II-a-B-03010).