Biserica armeană „Sf. Maria”, 1857

Biserica armeană „Sf. Maria”, 1857
Str. Traian nr. 13

Întreprinzătorii şi negustorii armeni s-au stabilit în zona de nord a Moldovei încă din perioada lui Alexandru cel Bun (consemnați în 1418). Galațiul, ca port la Dunăre și oraș comercial cu un relevant potențial economic, a atras, gradual, un procent semnificativ din cadrul acestora.

Membrii comunității au construit înainte de anul 1669 o biserică pe strada Frumoasă, cu hramul „Sfânta Născătoare de Dumnezeu” („Surp Astfazaziu”). În decursul timpului, biserica a suferit mai multe avarii fiind în anul 1821 complet distrusă de armata otomană, existând suspiciunea că ar fi ascuns revoluționari greci. Cinci ani mai târziu, membrii comunităţii au hotărât construirea unei biserici din lemn pe Ulița Armenească, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În anul 1857, comunitatea a demarat construirea unei noi biserici din cărămidă, în scopul căreia a fost selectat un comitet pentru strângerea fondurilor necesare și supravegherea lucrărilor. Autorizația de construcție a fost emisă prin Decretul Domnesc nr. 3.620 din 15 mai 1858, în luna iulie a aceluiași an fiind pusă piatra fundamentală a actualei biserici de către Episcopul Sarchis din Adrianopol.

Biserica, construită în stil bizantin din piatră și ciment, prezintă două turnuri, unul mai lat și mai jos, altul mai înalt și mai îngust. Dimensiunile sunt de: 20 m lungime, 12 m lățime și 18 m înălțime; zidurile au o grosime de circa 1,25 m. În 1867, planul inițial al construcției a fost modificat, propunându-se dărâmarea turnului vechi până la boltă şi înălţarea cu șapte picioare, supraînălțarea cupolei cu două picioare şi mărirea celor opt ferestre. Intrarea principală este flancată de două semicoloane aparente, reliefate la suprafață, prevăzute cu capiteluri dorice, și poziționată sub un fronton simplu, triunghiular, replicat la o scară mai mare în planul secund, în următorul segment al construcției. Clopotnița, situată în planul frontal, și turla, poziționată în continuare, sunt dezvoltate pe o secțiune octogonală, clopotnița fiind dotată cu un acoperiș din tablă în formă de bulb. Proiectul a fost întocmit de arhitectul Herman Masche, cu excepția catapetesmei și a altarului. În septembrie 1868, lucrările au fost finalizate, biserica fiind târnosită de către Episcopul Grigorie din Cospolis, iar lucrările de interior şi mobilarea au avut loc în anii următori.

La începutul anului 1890 existau 60–65 de familii armene, în 1905 numărul acestora scăzând la 50. În 1896, numărul lor a crescut, ca urmare a sosirii armenilor refugiați în condițiile politicilor persecutorii din Imperiul Otoman. De asemenea, era înregistrată permanent o populaţie flotantă, estimată la circa 100–120 persoane.

Întreţinerea bisericii şi a clerului era în sarcina epitropiei alese de către membrii comunităţii.